Aflată la 20 de km sud-est de Botoşani şi datând din 1535, Mănăstirea Coşula îşi întâmpină pelerinii şi vizitatorii cu pisania, aflată deasupra uşii de la intrare, „Cu voia Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, a binevoit Mateiaş, marele vistiernic de a zidi hramul Sfântului Nicolae, în mănăstirea lui la Meletin; s-a început aprilie 23 şi s-a săvârşit în acelaşi an în anul 7043 (1535) septembrie 8 zile”.
Aflată la 20 de km sud-est de Botoşani şi datând din 1535, Mănăstirea Coşula îşi întâmpină pelerinii şi vizitatorii cu pisania, aflată deasupra uşii de la intrare, „Cu voia Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, a binevoit Mateiaş, marele vistiernic de a zidi hramul Sfântului Nicolae, în mănăstirea lui la Meletin; s-a început aprilie 23 şi s-a săvârşit în acelaşi an în anul 7043 (1535) septembrie 8 zile”.
Chiar dacă nu este ctitorie voievodală, întrucât vedem că ziditorul locaşului este pan Mateiaş Coşolvei, vistiernicul lui Petru Rareş, domnul Moldovei, Mănăstirea Coşula este un exemplu clasic al arhitecturii medievale moldoveneşti şi un loc de liniştire sufletească pentru mulţi.
Reamintim şi cuvintele pline de extaz adresate de marele istoric Nicolae Iorga concetăţenilor din urbea Botoşanilor: „Aveţi aproape atât de frumoasa Coşula şi Vorona, într-un cadru natural aşa de bogat!”.
Mănăstirea a fost un important centru cultural, unde s-a făcut prima traducere din Herodot în limba română (sec. XVIII). În pictura acestei mănăstiri rămâne ca taină folosirea culorii galben (dacă avem „albastru de Voroneţ” şi „verde de Suceviţa”, specialiştii susţin că avem şi „galben de Coşula”).
Lăcașul este construit din piatra iar pentru conturul ferestrelor si ocnițelor s-a folosit cărămidă. Atât la interior cât și la exterior, biserica a fost acoperită cu picturi valoroase din care încă se mai păstrează urme. Pictura originală din interiorul bisericii, realizată la 1538, a fost acoperită parțial cu pictură in ulei ce datează din secolul al XIX-lea.
Mânăstirea Coșula stă cocoțată pe un pinten de deal ce pătrunde până in inima satului, spre valea râului Miletin. De aproape cinci sute de ani ea străjuiește și apără spiritualitatea creștină a locului. Mânăstirea s-a ridicat în vremurile frământate ale domnitorului Petru Rareș, pe cheltuiala lui Mateiaș Coșulvei, mare vistiernic al domnitorului. Când i s-a pus piatra de temelie, zona era una sălbatică, împădurită, izolată de „Șleahul cel Mare al Moldovei”, care pe atunci nu trecea pe lângă Coșula, traseul fiind Iași-Cotnari-Hârlău-Dracșani. Cu timpul, în jurul mânăstirii și-au făcut loc casele creștinilor, iar localitatea înfiripată a început să-și făurească propriul renume.
Situl Mânăstirii este unul deosebit de valoros, pe un teren în pantă de cca 20%, realizând o expunere în amfiteatru a clădirilor dinspre sud și drumul comunal de acces în satul Coșula, expunere valoroasă ce în prezent este distorsionată de anumite elemente de arhitectură nouă cu care s-a intervenit în ansamblu și anume construcția chiliilor și forma nouă a arhondaricului și sălii de mese.
În partea estică a ansamblului, situl este prelungit cu un parc în care este delimitată o alee centrală ce trece pe lângă o mica școală ce datează de la începutul secolului și debușează în dreptul turnului de incintă, din colțul sud-estic al Mânăstirii. Spre nord, imaginea Mânăstirii, se profilează pe relieful dealurilor înconjurătoare. Ansamblul Mânăstirii, delimitat parțial de zidul de incintă, parțial de împrejmuiri din lemn, precum și parcul ce îi creează un preambul romantic de acces dinspre partea de est, se constituie într-un sit valoros ce trebuie evidențiat.
Mânăstirea, în existența sa, a avut și momente de cumpănă. Unul, și poate cel mai încercat în credința duhovnicească, a fost în 1775, când austriecii au ocupat Bucovina, iar călugării de la mânăstirile intrate sub ocupație s-au refugiat și la Coșula. Numai că lăcașul n-a scăpat de pustiirea trupelor austriece, în drumul lor spre Țara Românească. Făcând față cu credință momentelor de grea cumpănă, călugării mânăstirii, în perioadele de liniște, s-au preocupat de prosperitatea așezământului. Pământurile mânăstirii erau întinse în mai multe locuri. Ca orice lăcaș de credință, ce poartă în cârcă sutele de ani, mânăstirea a avut secretele și tainele ei. Însă cea mai mare taină, care a frământat cele mai luminate minți ale spiritualității românești, printre care și Nicolae Iorga, rămâne un manuscris al unei vechi traduceri românești a Istoriilor lui Herodot.
După demersuri repetate ce au durat circa 18 ani, prin stăruința părintelui stareț Calinic Chirvase, în anul 2014 au început lucrările de restaurare la întregul ansamblu: biserica, stăreția, casa egumenească, clopotnița, beciurile și zidul împrejmuitor. Această amplă lucrare a fost posibilă cu ajutorul Consiliului Județean Botoșani.